Duminica lui Toma (ne)credinciosul

Duminica lui Toma (ne)credinciosul

Duminica lui Toma (ne)credinciosul

“Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede!”. Sfântul Apostol Toma: singurul absent. Un ”impertinent”?

Profesiunea de (ne)credință a Sfântului Apostol Toma se reînnoiește an de an, în duminica a doua după Paști. Ziua ce încheie Săptămâna Luminată. Ziua în care Domnul Iisus Hristos a revenit în mijlocul ucenicilor Săi special pentru a îndeplini, cu smerenia pe care Ne-a  propovăduit-o, cererea poate arogantă a celui mai sceptic dintre ucenicii Săi: ”Toma-Necredinciosul”.  

 

Numit și ”Toma-Dydimus” („Toma-Geamănul”), Apostolul Toma ar fi fost originar din orașul grec Didyma (azi Didim, în Turcia). Unele mărturii îl plasează în strânsă rudenie cu Fiul Omului: Toma ar fi fost, nici mai mult, nici mai puțin, decât frate după tată cu Domnul Iisus, adică unul din cei patru fii ai Sfântului Iosif dintr-o altă relație conjugală. Pornit într-o lungă călătorie misionară spre Sud, Apostolul Toma ar fi pierit străpuns de lance. Iar relicvele sale s-ar păstra în orașul Edessa (azi Urga, în Turcia).

De la Sfântul Evanghelist Ioan citire

 

 

”În ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt.

Deci a alergat şi a venit la Simon-Petru şi la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus, şi le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt şi noi nu ştim unde L-au pus.

Deci a ieşit Petru şi celălalt ucenic şi veneau la mormânt.

Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt.

Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat.

A sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos,

Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc.

Atunci a intrat şi celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.

Căci încă nu ştiau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morţi.

Şi s-au dus ucenicii iarăşi la ai lor”.

 

Iisus Se arată Mariei

”Iar Maria stătea afară lângă mormânt plângând. Şi pe când plângea, s-a aplecat spre mormânt.

Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus.

Şi aceia i-au zis: ”Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?”. Ea le-a zis: ”Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus”.

Zicând acestea, ea s-a întors cu faţa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus.

Zis-a ei Iisus: ”Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?”. Ea, crezând că este grădinarul, I-a zis: ”Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica”.

Iisus i-a zis: ”Maria!”. Întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte: ”Rabuni!” (adică, Învăţătorule)

Iisus i-a zis: ”Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru”.

Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi acestea i-a zis ei”.

 

„Iisus Se arată ucenicilor”

În seara aceleiași zile, cea dintâi a săptămânii, pe când ușile locului unde erau adunați ucenicii erau încuiate de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijlocul lor şi le-a zis: ”Pace vouă!”. Şi, zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăşi: ”Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi”. Şi, spunând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: ”Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi”.

Însă Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit lisus. Deci i-au spus lui ceilalţi ucenici: ”Am văzut pe Domnul!”. Dar el le-a zis: ”Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”.

Şi, după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma era împreună cu ei. Şi a venit lisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijlocul lor şi a zis: ”Pace vouă”!. Apoi a zis lui Toma: ”Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele, şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea, şi nu fi necredincios, ci credincios!”.

A răspuns Toma şi I-a zis: ”Domnul meu şi Dumnezeul meu!”. lisus i-a zis: ”Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!”.

 

 

”Vreau să te pipăi și să urlu: este!”

Îndoiala Sfântului Apostol Toma a rodit și în ”Psalmii” unui  român de geniu, ars de setea de Absolut și mistuit de îndoială: Tudor Arghezi. Împingând obsesia pentru proba materialității (”Vreau să Te pipăi și să urlu: este”!) până la blasfemie (”Încerc de-o viață lungă/Să stăm un ceas la sfat/Și Te-ai ascuns de mine/De cum m-am arătat/Oriunde-ți pipăi pragul/Cu șoapta sfintei rugi/Dau numai de belciuge/Cu lacăte și drugi/Înverșunat de piedici/Să le sfărâm îmi vine/Dar trebuie,-mi dau seama/Să-ncep de-abia cu tine!”), poetul repeta (mai curând pentru ochii și urechile cenzurii comuniste, decât dintr-un resort intim)  ”impertinența” Apostolului Toma. Scormonind, prin metaforă, după dovezile pe care Iisus Hristos le-a pus fizic în fața ucenilor Săi:  ”Urmele cuielor şi ale suliţei, păstrate pe trupul Său spre a vindeca rănile inimilor neîncrezătoare, astfel încât nu cu credinţă şovăitoare, ci cu cea mai sigură convingere ei să poată înţelege că materia care zăcea în mormânt avea să stea pe tronul lui Dumnezeu Tatăl” (Sfântul Leon cel Mare, Predica 73.3, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba).

Îndoiala Sfântului Toma vindecă necredința

”Nu întâmplător ucenicul nu era prezent. Mila dumnezeiască a poruncit ca un ucenic îndoielnic, prin pipăirea rănilor trupului Învăţătorului său, să vindece în noi rănile necredinţei. Necredinţa lui Toma este mai de folos pentru credinţa noastră decât credinţa altor ucenici. Deoarece pipăirea prin care este adus la credinţă confirmă credinţa din sufletele noastre, dincolo de toate întrebările” ((Sfântul Grigore cel Mare, A patruzecea Evanghelie, Omilia 26, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba).

Azi se închid porțile Raiului?

Dacă dăm crezare credințelor populare, porțile Raiului, deschise de către Domnul Iisus Hristos o dată cu Învierea Sa, se închid acum, în Duminica Tomii.

După Duminica Tomii se reiau slujbele de pomenire a celor trecuți la cele veșnice – parastasele oprite din sâmbăta lui Lazăr, până după Săptămâna Luminată.

Luni, imediat după Duminica Tomii, se sărbătorește, în popor, Paștele Blajinilor – o tradiție veche, nevalidată de Biserica Ortodoxă.

 

Articol de Gabriela Boceanu