Duminica a doua din Post este numita si a Sfantului Grigorie Palama. Va prezentam in cele ce urmeaza Sinaxarul din Triod la aceasta duminica:
„In Duminica a doua a Sfantului si Marelui Post, facem pomenirea celui intre sfinti Parintelui nostru Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului.
Acest fiu al dumnezeiestii si neinseratei lumini, cu adevarat om al lui Dumnezeu si minunat serv si slujitor al lui Dumnezeu era originar din Asia, din parinti de neam si slaviti. S-a silit sa-si impodobeasca cu virtute si invatatura nu numai pe omul cel din afara si vazut, ci cu mult mai mult pe cel launtric si nevazut. Pe cand era inca in frageda copilarie a murit tatal lui. Mama sa l-a invatat si l-a crescut atat pe el, cat si pe fratii si surorile lui in invatatura si in legea Domnului si in Sfintele Scripturi. A ajuns insa bun cunoscator si al invataturii laice, caci a urmat la dascali invatati. Grigorie, istet din fire, avand o ravna potrivita, a adunat in scurta vreme tot felul de cunostinte, incat, ajungand la varsta de douazeci de ani si socotind pe toate o nimica si mai inselatoare decat visurile, cauta sa alerge sus la Dumnezeu, pricina si datatorul oricarei intelepciuni, si printr-o vietuire mai desavarsita sa-si afieroseasca lui Dumnezeu toata fiinta sa. De aceea a descoperit mamei sale scopul sau iubitor de Dumnezeu, dorul si dragostea inflacarata de Dumnezeu, ce-o avea de multa vreme. Cu acest prilej a aflat ca si ea nutreste de mult aceleasi ganduri si ca-si gaseste desfatarea in aceleasi lucruri ca si el. A adunat deci mama indata in jurul ei pe copiii sai si le-a zis cu veselie: «Iata eu si pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu!».
Apoi a incercat sa afle ce parere au ei despre cele bune si le-a descoperit telul fratelui lor mai mare. Acesta, intrebuintand mai mult cuvinte din inima decat din minte, i-a convins sa urmeze cu bucurie aceleasi dorinte ca si el si sa fuga de lume. De aceea, dupa ce si-a impartit, dupa sfatul evanghelic, toata averea la saraci si a parasit cu suflet usurat favorurile imparatesti si cinstea si zgomotele din palatele imparatesti, a urmat lui Hristos. Pe mama si pe surorile sale le-a dus intr-o manastire de calugarite, iar el impreuna cu fratii sai s-au dus in muntele sfinteniei, supranumit Athos. Dar pentru ca timpul n-a ingaduit sa traiasca la un loc, a sfatuit pe fratii sai sa ramana in alte manastiri si acolo sa-si duca viata in ascultare de Dumnezeu, iar el s-a dat in ascultarea unui batran minunat numit Nicodim, care traia in isihie numai pentru Dumnezeu. De la acesta a invatat cu fapta, in umilinta sufletului, toata porunca si toata virtutea.
A mai dobandit aici, in descoperire tainica, si sprijinul si ajutorul nebiruit de nimeni al Preacuratei Nascatoarei de Dumnezeu. Dupa mutarea lui Nicodim catre Dumnezeu, a trait cativa ani in Marea Lavra cu multa ravna in cele duhovnicesti. De dragul isihiei insa a plecat din Marea Lavra si a imbratisat pustia. Fiind sarguincios si dorind necontenit cu tarie sa fie cu Dumnezeu, s-a dat pe sinesi unei vieti covarsitor de aspre. Infranandu-si prin rugaciune staruitoare simturile, inaltandu-si mintea la Dumnezeu, petrecandu-si tot timpul in rugaciune, studiind cele dumnezeiesti si intocmindu-si intr-un chip foarte bun viata, invingea cu mare putere, cu ajutorul lui Dumnezeu, atacul demonilor; curatindu-si sufletul cu izvoare de lacrimi prin privegheri de nopti intregi, a ajuns vas ales al harurilor dumnezeiescului Duh si avea adeseori vedenii dumnezeiesti. Si ceea ce-i mai minunat este ca nu si-a schimbat felul lui aspru de viata, cu toate ca a plecat, din pricina navalirilor ismailitilor, in Tesalonic si a fost silit sa locuiasca in alte orase.
Dupa multi ani, dupa ce si-a curatit desavarsit si trupul si sufletul, cu voia lui Dumnezeu, a primit marele har al preotiei. Si savarsea tainele preotiei ca unul care n-avea trup si era, ca sa spun asa, in afara de el insusi, incat sufletele celor care se uitau la el se pocaiau numai vazandu-l. Era cu adevarat mare si era cunoscut de cei care traiau dupa randuiala lui Dumnezeu ca un purtator de Duh. Se arata un astfel de om si celor care vedeau faptele lui: avea putere impotriva demonilor; izbavea pe cei cuprinsi de inselaciunea si uneltirea lor; facea ca pomii neroditori sa dea roade; vedea mai dinainte cele viitoare si era impodobit si cu celelalte haruri ale dumnezeiescului Duh. Dar pentru ca savarsirea virtutii sta in puterea noastra, si fara incercari nu este nici desavarsire si nici aratarea credintei noastre in Dumnezeu - caci impreuna-lucrarea faptei bune si a dorintei de bine desavarseste pe omul care traieste dupa Dumnezeu a ingaduit Dumnezeu sa cada acest mare barbat in felurite si necontenite incercari, pentru ca prin toate acestea sa se arate cu adevarat desavarsit. Ce minte poate sa-si inchipuie cate i s-au intamplat? Ce cuvant poate sa rosteasca uneltirile mai mari decat cele dinainte ale cumplitului vrajmas si acuzatiile si barfelile aduse lui de noii luptatori impotriva lui Dumnezeu? Cine poate sa spuna cat de mult a luptat pentru credinta timp de douazeci si trei de ani, suferind din partea vrajmasilor vatamari si felurite necazuri?
Ereticul, Varlaam din Calabria, care se credea grozav in intelepciunea laica si socotea, in desertaciunea propriilor lui ganduri, ca stie toate lucrurile, a pornit razboi cumplit impotriva Bisericii lui Hristos, a dreptei noastre credinte si a tuturor celor care o tineau cu tarie. Varlaam invata nebuneste ca harul comun Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si lumina veacului ce va sa fie, prin care vor straluci si dreptii ca soarele, in chipul in care si Hristos a aratat-o stralucind ca soarele pe Muntele Taborului, si, pe scurt, toata puterea si lucrarea Dumnezeirii triipostatice, este cu totul deosebita de firea dumnezeiasca si este creata. Iar pe cei care cugetau drept, ca acea dumnezeiasca lumina este necreata si ca toata puterea si lucrarea dumnezeiasca nu sunt nicidecum insusiri noi printre insusirile firesti ale lui Dumnezeu, pe toti acestia, prin cuvinte si prin scrieri mari, ii numea inchinatori la doi dumnezei si inchinatori la mai multi dumnezei, dupa cum se numesc si iudeii, Sabelie si Arie.
Pentru a vadi ratacirea lui Varlaam, Biserica a trimis la Constantinopol pe dumnezeiescul Grigorie, ca un luptator al credintei si ca un cunoscut aparator, dar, mai bine-spus, si ca acuzator si ca acuzat. Dumnezeiescul imparat Andronic al patrulea Paleologul, aparator al dreptei credinte, a adunat un sfant sinod. Cand a venit la acest sinod si Varlaam - cu invataturile lui eretice spuse mai sus si cu acuzatiile aduse impotriva credinciosilor marele Grigorie, plin de dumnezeiescul Duh si imbracat cu putere nebiruita de sus, a astupat acea gura deschisa impotriva lui Dumnezeu si in sfarsit a biruit-o; a prefacut in cenusa, prin cuvantari arzatoare si prin scrieri, ereziile lui asemanatoare spinilor. Pentru ca n-a mai putut suferi rusinea, vrajmasul dreptei credinte a fugit la latini, de unde a si venit. in sinod Grigorie, dupa ce a mustrat pe Varlaam, a mustrat si pe Polichindin, si prin cuvantari impotriva lui, a nimicit scrierile acestuia.
Cu toate acestea, partizanii pierzaniei acestora nu incetau de a purta razboi Bisericii lui Dumnezeu. Spre a le fi stavila, silit mai mult de sfantul sinod si chiar de imparat, si inainte de toate prin voia dumnezeiasca, Grigorie a fost induplecat sa se urce pe scaunul arhiepiscopal si sa fie pastor sfintei Biserici a Tesalonicului. Imbracat cu acest har, a dat cu barbatie si staruinta cu mult mai multe lupte decat inainte pentru credinta ortodoxa. Pe multii, cumplitii si viclenii partizani ai lui Achindin si Varlaam, care se aratau ca niste pui inversunati ai unor inversunate fiare salbatice, ca si invataturile si scrierile lor, i-a combatut cu fel de fel de argumente, prin cuvantari si scrieri de Dumnezeu insuflate, nu o data sau de doua ori, sau de trei ori, ci de multe ori si in multe imprejurari, nu numai in timpul unui imparat sau patriarh, ci in timpul a trei imparati, care au luat sceptrul imparatiei unul dupa altul, si in timpul tot atator patriarhi si a multor sinoade. Dar in sfarsit i-a biruit. Unii indaratnici, socotind o nimica dreptatea dumnezeiasca, au ramas in ratacirea lor. Asa s-a intamplat cu toate ereziile.
Pe scurt, acestea si atat de mari sunt biruintele marelui Grigorie impotriva rau-credinciosilor. Dar Dumnezeu, pe cai nespuse, l-a trimis invatator si in Rasarit. Din Tesalonic a fost trimis sol in Constantinopol ca sa potoleasca certurile dintre imparati. A fost prins insa de agarineni si tinut in stapanirea lor un an intreg. Ca un luptator a mers din loc in loc si din oras in oras, invatand cu mult curaj Evanghelia lui Hristos. Pe cei tari ii intarea insa si mai mult si-i sfatuia sa staruie in credinta, iar pe cei sovaielnici, care aveau unele indoieli si-i puneau intrebari cu privire la cele ce se petreceau in acea vreme, ii sprijinea cu intelepciunea dumnezeiasca si le dadea cea mai buna dezlegare tuturor intrebarilor ce i le puneau. Iar celorlalti, care s-au rupt in chip nenorocit de crestini si isi bat joc de dogmele noastre: de iconomia intruparii Domnului si Dumnezeului nostru, de cinstita cruce, de cinstitele icoane carora ne inchinam, de multe ori le vorbea cu indrazneala. Mai mult inca vorbea si despre Mahomed si despre multe alte intrebari ce-i erau puse. Prin raspunsurile pe care le dadea, pe unii ii uimea, iar pe altii ii infuria impotriva Iui, si isi intindeau mainile spre el si i-ar fi pus muceniceste capat zilelor daca, prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, n-ar fi fost crutat cu nadejdea rascumpararii sale cu bani. Acest lucru s-a intamplat, si marele Grigorie a fost eliberat de niste crestini iubitori de Hristos. Si asa a plecat indata, mucenic nesangerat, la turma sa.
Pe langa multe si mari daruri si merite deosebite ce avea, a fost impodobit si el cu semnele lui Hristos, avand in el, dupa cum spune Pavel, lipsurile lui Hristos (Col. 1, 24). Iar ca sa aratam insusirile lui deosebite, le vom numi pe acestea: era peste masura de bland si smerit, insa nu cand era vorba de Dumnezeu si de cele dumnezeiesti, in acestea era mare luptator; era fara ura si ingaduitor; cauta, atat cat ii sta in putinta, sa rasplateasca cu bine pe cei care se purtau rau cu el; nu primea cu usurinta cuvintele ce se spuneau impotriva unora; era rabdator si cu suflet mare in greutatile ce veneau asupra lui de fiecare data; era mai presus de orice placere si slava desarta; era totdeauna simplu in toate trebuintele trupului, desi cu timpul trupul lui se slabise cu totul; blandetea, linistea si necontenita lui bunavointa a tariei sufletului sau se desavarsisera atat de mult in el, incat aceste insusiri se aratau si pe dinafara celor care-l priveau; in toate totdeauna intelegator, atent si ordonat. Ca o urmare a acestor insusiri, aproape niciodata ochii lui nu-i erau seci de lacrimi, ci purtau in ei izvoare de lacrimi.
Deci asa a luptat vitejeste de la inceput pana la sfarsit impotriva patimilor si a demonilor; a alungat departe de Biserica lui Hristos pe eretici, infatisand limpede in cuvantari si in scrieri credinta ortodoxa, iar prin ele a pecetluit oarecum toata Scriptura cea insuflata de Dumnezeu, dupa cum si ea, care-i sfarsit si pecete a vietii si cuvantului sfintilor, a pecetluit viata si cuvantul lui; a pastorit apoi, apostoleste si bine-placut lui Dumnezeu, turma lui timp de treisprezece ani, a impodobit-o cu predici morale si a condus-o spre staulul cel ceresc. Si, ca sa spunem asa, spre a se arata ajutator de obste si al ortodocsilor in viata si al celor ce vor veni, s-a mutat la viata cea mai presus de lume in anul 1362 de la Hristos, traind in total 63 de ani. Duhul si l-a dat in mainile lui Dumnezeu, iar trupul, sfintele lui moaste, le-a lasat turmei. Sfintele lui moaste si astazi se pastreaza in Mitropolia din Tesalonic, neobisnuit de stralucite si de slavite, ca o mostenire si comoara nepretuita. De fiecare data fac minuni celor ce se apropie de ele cu credinta, daruind izbavire de tot felul de boli.
Cu ale lui rugaciuni, Dumnezeule, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin”.
