„Şi a venit Maria Magdalena, vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul” (Ioan XX, 18)
Iubiţi credincioşi,
Dintre marile virtuţi care au împodobit viaţa sfintelor femei mironosiţe cele mai alese au fost râvna lor sfântă pentru Hristos, evlavia şi bărbăţia de suflet. Câtă pază şi întărire au pus iudeii şi Pilat peste mormântul lui Hristos Mântuitorul nostru, ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea şi să-L fure! Piatră mare au răsturnat peste Mormântul Domnului, cu peceţi au sigilat piatra, ostaşi tari şi înarmaţi au pus de strajă. Însă toate acestea nu le-au speriat şi înfricoşat pe sfintele femei mironosiţe. Râvna lor cea mare, sfânta evlavie şi bărbăţia lor de suflet, au trecut peste toate întăriturile iudeilor, nebăgând seamă de toată paza Mormântului. Un cuget şi un gând stăpânea mintea şi inima lor: să slujească cu toată credinţa şi evlavia la înmormântarea Preascumpului Mântuitor.
A zis oarecând Solomon: „Femeie bărbat cine a văzut?”. Dar iată aici femei mai bărbaţi decât bărbaţii. Bărbaţii, ucenici ai lui Hristos, s-au ascuns de frica iudeilor. Petru, cel fierbinte şi tare în credinţă, de trei ori s-a lepădat de Domnul, pentru care mai pe urmă „s-a căit şi a plâns cu amar” (Luca XXII, 62). Iar femeile care din fire sunt fricoase şi neputincioase şi care de multe ori se înfricoşează, chiar acolo unde nu este frică, aici, în slujba înmormântării Preasfântului nostru Mântuitor se arată mai tari şi mai bărbătoase decât bărbaţii. Nu se tem de groaza iudeilor, de îndrăzneala ostaşilor nu se înfricoşează, nici straja de la Mormântul Domnului nu le tulbură inima.
Ucenicii, bărbaţi, se tem şi se risipesc în toate părţile, cum le proorocise Mântuitorul mai înainte. Sfintele femei se adună. Aceia se ascund, ele ies la iveală, merg la prăvălie şi cumpără mir şi aromate, ca să ungă trupul cel de viaţă făcător al lui Hristos. O, fericite femei, cum nu v-aţi temut să umblaţi noaptea singure şi cum aţi îndrăznit să vă apropiaţi de acel loc, pe care îl păzeau ostaşii împărăteşti şi cum nu v-aţi înspăimîntat, ci căutaţi să prăvăliţi pietre, să stricaţi peceţile, să deschideţi mormântul şi să ungeţi cu arome Trupul Domnului? Aceste isprăvi ale voastre, au pornit din râvna cea sfântă, din evlavia şi bărbăţia cea mare a sufletelor voastre.
Femei neputincioase eraţi cu firea, dar nu cu mintea şi inima voastră, căci întru nimic nu s-au arătat la voi cele ale neputinţei femeieşti, ci toate isprăvile voastre mai presus de bărbăţia bărbaţilor s-au suit. Cu adevărat la voi s-a împlinit Scriptura, care zice că: „Puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune” (II Corinteni XII, 9) şi iarăşi „Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari” (I Corinteni I, 27; Psalm VIII, 2; Matei XXI, 16). Cu adevărat în inima voastră erau cuvintele Preasfântului nostru Mântuitor care a zis: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă” (Matei X, 28). Şi iarăşi zice Duhul Sfânt: „Îmbărbătaţi-vă şi să se întărească inima voastră, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul” (Psalm XXX, 26). Voi mai înainte de Apostoli, fapta Apostolilor aţi arătat-o. Voi mai înainte de Sfinţii Mucenici, credinţa şi bărbăţia de suflet a lor aţi lucrat-o.
Ilie, marele prooroc, cu râvnă dumnezeiască pornindu-se, pe Ahab l-a mustrat, iar voi pe cei ce străjuiau Mormântul Domnului i-aţi ruşinat. Ghedeon, învingând cu trei sute de ostaşi oarecând, oastea cea numeroasă a Madianiţilor a sfărâmat-o (Judecători VII, 25). Voi, însă, împreună cu drepţii bărbaţi, Iosif şi Nicodim, mai tari decât toate întăriturile iudeilor şi ale lui Pilat v-aţi arătat şi slujitoare neînfricate până la jertfă aţi fost, gata a sluji Celui ce a venit să slujească şi să-Şi dea sufletul Său răscumpărare pentru tot neamul omenesc. Voi, o sfintelor femei, împreună cu Preacurata Fecioara Maria, Maica veşnicului nostru Mântuitor, cu mare râvnă şi bărbăţie de suflet v-aţi îmbrăcat şi cea mai timpurie slujbă către Mântuitorul aţi arătat. De aceea mai înainte de Apostoli v-aţi învrednicit a propovădui Învierea Domnului.
Iubiţi credincioşi,
Cine sunt acele sfinte femei mironosiţe, adică purtătoare de mir, care au urmat lui Hristos împreună cu Apostolii şi care s-au învrednicit să fie martore ale patimilor Domnului şi să-I ungă sfântul trup cu miresme, cât a stat în mormânt? Sfânta Evanghelie ne aminteşte pe scurt numele şi faptele lor.
Cea dintâi şi cea mai plină de râvnă şi bărbăţie duhovnicească este Maria Magdalena, de loc din cetatea Magdala, Galileea.
Alte sfinte mironosiţe sunt: Maria, mama lui Iacob (Marcu XVI, 1) şi a lui Iosi (Marcu XV, 47), adică vara Maicii Domnului; Maria lui Cleopa (Ioan XIX, 25) şi Salomea, mama fiilor lui Zevedei (Matei XXVII, 56; XXVIII, 1; Marcu XVI, 1; Luca XXIV, 10). ApoiIoana, femeia lui Huza, un ispravnic al lui Irod, Suzana şi multe altele care îi slujeau din avutul lor (Luca VIII, 3). Printre mironosiţe sunt numărate şi cele două surori ale lui Lazăr din Betania, Marta şi Maria, unde găzduia adeseori Mântuitorul cu Sfinţii Apostoli, în drum spre Ierusalim, sau Galileea.
Care erau virtuţile principale ale acestor femei mironosiţe? Mai întâi credeau cu tărie că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel vestit de prooroci, Care a venit pe pământ să mântuiască neamul omenesc. Apoi, duceau o viaţă curată, sfântă, de rugăciune şi post, de înfrânare şi milostenie, trăiau în iubire sfântă unele cu altele şi cu avutul lor ospătau şi odihneau cu dragoste în casele lor pe Iisus şi pe sfinţii Săi ucenici.
Dar credinţa şi râvna sfintelor femei mironosiţe nu se oprea numai aici. Ele nu numai că Îl primeau pe Domnul în casele lor unde Îi spălau picioarele, Îi slujeau la masă şi Îl odihneau, ci, mai mult, mergeau cu râvnă după Hristos, erau martore ale minunilor Lui şi mărturiseau cu îndrăzneală că El este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.
Cea mai mare bărbăţie au dovedit-o însă femeile mironosiţe în vremea patimilor Domnului. După ce ucenicii de frică L-au părăsit şi Petru s-a lepădat de Hristos, singurele care Îl urmau de departe, erau sfintele femei mironosiţe, în frunte cu Maica Domnului, Maria Magdalena, alături de Apostolul dragostei Ioan. Căci dragostea dumnezeiască nu se poate părăsi niciodată.
Curajul şi bărbăţia sufletului s-au văzut la femeile mironosiţe şi pe drumul Crucii spre Golgota. Ele, singure cu Sfântul Ioan, Îl petreceau pe Domnul la răstignire, fiind martore ale patimilor Lui. Ele singure se rugau pentru El cu lacrimi şi suspine adânci, încât Mântuitorul, milostivindu-se spre ele, le-a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeţi pe Mine, ci plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştrii... Căci dacă fac acestea cu pomul verde, cu cel uscat ce va fi?”. (Luca XXIII, 28, 31).
Pe Golgota sfintele femei mironosiţe, împreună cu apostolul nemuritoarei iubiri, erau, de asemenea, singurii martori ai răstignirii Domnului nostru Iisus Hristos. Ele L-au văzut însângerat şi căzut sub cruce. Ele L-au văzut dezbrăcat de cămaşă şi întins pe cruce. Ele au văzut loviturile cuielor în mâinile şi picioarele Domnului şi au leşinat de durere sub cruce. Ele au auzit cuvintele de hulă ale iudeilor, mărturisirea de pocăinţă a tâlharilor şi rugăciunea zdrobitoare a Mântuitorului: „Eli, Eli, lama sabahtani?”, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. (Matei XXVII, 46).
Femeile mironosiţe au văzut întunecarea soarelui, întristarea cerului, învierea morţilor din morminte şi au auzit rugăciunea de iertare a Fiului lui Dumnezeu pentru iudeii ucigaşi: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!”. (Luca XXIII, 34). Tot ele, aceste femei mai bărbătoase decât apostolii, mai pline de râvnă decât ucenicii, au văzut aruncându-se sorţi pentru cămaşa lui Hristos, făcută de mâinile Maicii Domnului, şi au auzit cuvântul Lui cel mai de pe urmă: „Părinte, în mâinile Tale încredinţez Duhul Meu!” (Luca XXIII, 46).
Iată cât de mare era râvna, tăria credinţei, şi bărbăţia sufletului sfintelor femei mironosiţe! Nu se temeau de ostaşii romani atât de sângeroşi. Nu se înfricoşau de furia iudeilor de Dumnezeu netemători, nici nu se înspăimântau cu totul de moartea Domnului pe Cruce, ca cei ce nu au nădejde!
Însă, bărbăţia sfintelor femei mironosiţe nu s-a terminat pe Golgota. Ele au fost de faţă şi vineri seara, la coborârea Domnului de pe Cruce şi, împreună cu Iosif din Arimateea, au cumpărat giulgiu şi miresme, au uns trupul Lui cu miresme, L-au înfăşurat în giulgiu, L-au pus în mormânt şi au prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosie, adică Maica Domnului,priveau unde L-au pus. Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob şi Salomeea au cumpărat miresme ca să vină să-L ungă.
Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămînii, adică Duminica, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Şi ziceau între ele: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar ridicându-şi ochii au văzut că piatra fusese răsturnată, căci era foarte mare. Şi intrând în mormânt au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-a pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus. Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau. Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică), El S-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni. Aceea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El, adică pe Apostoli,care se tânguiau şi plângeau” (Marcu XV, 46-47; XVI, 1-10).
Vedeţi râvna mironosiţelor? Bărbăţia şi tăria credinţei lor în Fiul lui Dumnezeu? Vedeţi bărbăţia acestor sfinte femei? Ucenicii stăteau ascunşi şi încuiaţi într-o încăpere de frica iudeilor, iar ele cumpărau giulgiu şi miresme să ungă trupul lui Iisus. Ucenicii plângeau şi se tânguiau de moartea Domnului, iar ele alergau în zori de zi pe Golgota să vadă mormântul. Ei aşteptau cu spaimă veşti de la Golgota, iar ele intrând în mormânt, au primit vestea, de la Arhanghelul Gavriil, că a înviat Domnul, spunându-le: „Nu mai plângeţi!”. Apoi, la porunca lui, s-au întors fugind, şi au spus apostolilor că Hristos a Înviat. Nu mai este în mormânt!
Iată câtă bărbăţie şi credinţă, câtă tărie şi îndrăzneală la aceste femei. Bărbaţii stau ascunşi şi ele aleargă la mormânt, intră înăuntru, aduc miresme, se întăresc una pe alta, vorbesc cu îngerii, privesc cele dintâi mormântul de viaţă şi văd giulgiurile aşezate alături. Nu se tem de întunericul nopţii, nici de ostaşii care străjuiau mormântul, nici de moarte, nici de îngeri, de nimic. Dorul lor era unul singur: să-L vadă pe Iisus, să ungă şi să sărute sfântul Lui trup. Femeile mironosiţe sunt cele dintâi, şi cele mai vrednice martore ale răstignirii, morţii, Îngropării şi Învierii Domnului. Ele sunt primele care vestesc apostolilor şi lumii întregi că a înviat Hristos, că moartea, diavolul şi iadul au fost biruite şi Raiul s-a deschis.
Unde mai sunt acum femei creştine, iubitoare de Hristos, tari în credinţă şi în fapte bune, ca femeile mironosiţe din Sfânta Evanghelie? Şi totuşi numărul sfintelor femei în Biserica creştină s-a înmulţit, întrecînd uneori pe cel al bărbaţilor.
Să ne gândim la numărul mare al sfintelor muceniţe, precum: Tecla, cea întocmai cu Apostolii; Varvara, care a fost ucisă pentru Hristos de tatăl ei; Ecaterina; Irina; Maria; Sofia cu cele trei fiice ale ei; Fevronia; Tatiana; sau Filoteia de la Argeş. Mare este şi numărul cuvioaselor care s-au nevoit prin mănăstiri şi pustietăţi şi au ajuns vase ale Sfântului Duh şi făcătoare de minuni. Dintre acestea amintim doar câteva, precum: Maria Egipteanca, Eufrosina, Xenia, Pelaghia, Melania, ca şi Cuvioasele Parascheva de la Iaşi, Teodora de la Sihla şi multe altele.
Toate aceste cuvioase sunt mirese ale lui Hristos, ucenice ale sfintelor mironosiţe şi rugătoare ale Bisericii pentru noi toţi.
Iubiţi credincioşi,
Astăzi este ziua femeilor creştine. Ele sunt urmaşele femeilor mironosiţe, fiicele Învierii, roabele Domnului, candelele credinţei, sufletul familiei. Femeile creştine, credincioasele Bisericii Ortodoxe, menţin, mai mult decât bărbaţii, flacăra credinţei şi tradiţiile străbune, focul sfânt al rugăciunii şi evlavia în casele noastre. Femeile credincioase sunt şi mame bune, creştine devotate, soţii cinstite şi ostenitoare, model în societate. Femeile credincioase sunt întâi la biserică, întâi la rugăciune, la post, la lucru, la milostenie, la citirea cărţilor bune, la îngrijirea bolnavilor, la toate. Ele menţin căldura duhovnicească a credinţei, a dragostei, a răbdării şi a împăcării, în biserică, în familie, în societate.
De astfel de mame bune au nevoie astăzi familiile noastre. De astfel de fiice evlavioase are nevoie Biserica lui Hristos. De astfel de femei cinstite şi model în toate are atâta nevoie astăzi societatea în care trăim. Sunt destule mame care nu vor să nască copii, nici să le dea o educaţie creştină bună. Sunt atâtea mame care îşi ucid majoritatea copiilor, iar puţinii pe care îi nasc, nu-i cresc în frica lui Dumnezeu, sau îi lasă de capul lor şi ajung să fie o povară pentru familie şi o ruşine pentru societate.
Mamelor, sunteţi mironosiţele de azi ale Bisericii lui Hristos. Aduceţi Domnului, nu miresme de mult preţ, ci credinţa voastră curată şi copii buni, bine educaţi şi credincioşi. Vorbiţi-le mai mult de Dumnezeu, de sfinţi, de Biserică şi de înaintaşi. Nu-i smintiţi cu nimic şi daţi-le să citească cărţi bune, cât mai mult. Dumneavoastră puteţi contribui cât mai mult la înnoirea duhovnicească a lumii, a Bisericii, a societăţii. Adăugaţi untdelemn sfânt în sufletele copiilor dumneavoastră. Dintre ei, vor ieşi mâine suflete mari, oameni buni, preoţi credincioşi, dascăli luminaţi, creştini model. Viitorul familiei, al copiilor, al Bisericii depinde cel mai mult de dumneavoastră. Să fiţi la datorie ca şi mamele noastre. Gândiţi-vă ce mame sfinte am avut!
Tinere fecioare, păstraţi neîntinată pentru Domnul cinstea şi buna voastră credinţă până veţi dobândi şi voi calitatea de mame în societate şi în Biserică. La fel şi dumneavoastră văduvelor şi bătrânelor mame, supravegheaţi pe cele tinere, pe copii, pe cei din jur. Nu tăceţi! Mamele tinere au nevoie de exemplul şi de jertfa voastră, tinerele fecioare au nevoie de sfatul vostru, iar copiii şi nepoţii, de rugăciunile, de lacrimile şi mustrarea voastră.
Începeţi toate cu Dumnezeu, cu rugăciunea, cu spovedania regulată şi cu mai multă smerenie şi răbdare. Mai multe mame bune, mai multe văduve şi fecioare cinstite şi credincioase, înseamnă pentru ziua de mâine, mai mulţi copii în case, mai mulţi credincioşi la biserici, mai multă pace în familie, mai puţine beţii, divorţuri şi avorturi în lume, mai puţine boli şi lacrimi pe pământ şi mai multe suflete în Rai! Amin.
Hristos a înviat!
Parintele Ilie Cleopa
