Miercuri, a treia zi din Săptămâna Patimilor, este ultima zi în care se săvârşeşte Liturghia darurilor mai înainte sfinţite.

În dimineaţa zilei de joi, din Săptămâna Patimilor, se săvârşeşte Liturghia Sfântului Vasile, la care se scot două Sfinte Agneţi, unul pentru împărtăşirea credincioşilor şi cel de al doilea se păstrează pe Sfânta Masă, în Sfântul Chivot (după ce a fost sfinţit şi  îmbibat cu Sfântul Sânge), până în ziua de marţi, după Paşti, când se sfărâmă bucăţele şi se foloseşte până anul viitor, la aceeaşi dată, pentru cazurile de împărtăşire grabnică a bolnavilor și a pruncilor nou-născuți.

Ce este Sfântul Agneţ

 

Este partea pătrată sau pecetea, alcătuită dintr-o cruce cu însemnarea Iisus (IS) Hristos (HR) învinge (NIKA), pe care preotul o scoate cu copia (cuțitașul consacrat anume pentru Proscomidie), din cea dintâi prescură folosită la Proscomidie şi o aşează apoi pe Sfântul Disc. Se numeşte Agneţ, de la cuvântul grecesc Agnet, adică Miel, pentru că ea închipuie pe Mântuitorul, Care, prin asemănarea cu Mielul înjunghiat de evrei la Paştele lor, a fost numit de către Sfântul Ioan Botezătorul “Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii”, Mielul cel Blând, cel curat, cel nevinovat, dar gata de a se jertfi pentru iertarea păcatelor și pentru sfințirea tuturor credincioșilor.” (Ioan 1, 29).

În cadrul Proscomidiei, se scot din prescurile a patra și a cincea miridele pentru credincioșii vii și adormiți. Prin aceasta, credincioșii participă plenar și sacramental la Jertfa de Taină a lui Hristos, iar după sfințirea Darurilor, adică devenirea lor în Trupul și Sângele Domnului, aceste miride vor fi cufundate în Sângele mântuitor al lui Dumnezeu „spre iertarea păcatelor și spre viața de veci”. Creștinii sunt miridele lui Dumnezeu, părticele din Trupul Lui, Biserica, mădulare ale Trupului Lui mistic, rânduite a împărăți cu Hristos în veacul veacului.

Sfântul Agneţ este pâinea care, prin sfinţire, se va preface în Sfântul Trup al Domnului, cel jertfit pe Cruce. De aceea, preotul întipăreşte în el cu copia Patima Domnului, străpungându-l în chip cruciş şi pronunţând cuvintele din Sfânta Scriptură „Junghie-Se Mielul lui Dumnezeu pentru viața și mântuirea lumii”. Apoi se toarnă vin și apă în Potir, rostindu-se: „Și unul dintre ostași cu sulița în coasta Sa a împuns, și îndată a ieșit sânge și apă. Și cel ce a văzut a mărturisit și adevărată este mărturisirea lui”. (Ioan 19, 34)

Ce sunt miridele?

“Miridele” (de la cuvântul grecesc = parte, părticică) sunt părticele mărunte de pâine, scoase de către preot din celelalte prescuri folosite la Proscomidie şi aşezate pe disc, alături de Sfântul Agneţ, în cinstea Sfinţilor şi pentru pomenirea căpeteniei bisericeşti (arhiereul locului), a cârmuirii ţării, a ctitorilor şi a credincioşilor vii şi morţi ale căror nume sunt scrise pe pomelnicele aduse de creştini. “Miridele – atât cele pentru sfinţi cât şi cele pentru credincioşi – nu se prefac în Trupul Domnului ca Sf. Agneţ, ci numai se împărtăşesc de sfinţenia pe care o primesc de la Sf. Agneţ, lângă care sunt aşezate.” (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre Sfanta Liturghie, cap. 94, trad. rom. p. 100).

Cum se aşează pâinea (Sfântul Agneţ şi miridele) pe Sf. Masă?

Sfântul Agneţ se aşează în mijlocul Sfântului Disc. În dreapta lui se aşează prima miridă (mai mare) scoasă în cinstea Sfintei Fecioare, în stânga, nouă miride pentru ceilalţi Sfinţi (împărţiţi în cele nouă cete sau grupe), în partea de jos, mirida pentru arhiereul locului, pentru Patriarhi, pentru Cârmuirea ţării şi pentru ctitori, iar mai jos, miridele pentru credincioşii vii şi morţi, despărţite în două grămăjoare.

 Ce închipuie această aşezare?

Ritualul Proscomidiei, Sfântul Agneț și miridele au un sens mistic.  Ele reprezintă acum Biserica universală, din toate timpurile și locurile, atât cea de pe pământ (luptătoare), cât și cea din ceruri (triumfătoare). Acest sens îl formulează foarte frumos Sfântul Simion al Tesalonicului: „Am înțeles cum prin această dumnezeiască închipuire și istorisire a Sfintei Proscomidii vedem pe Iisus și întreagă Biserica Lui. Îl vedem în mijloc pe Hristos Însuși, Lumina cea adevărată și Viața cea Veșnică. El este în mijloc prin Agneț, iar Mama Lui de-a dreapta, prin miridă, sfinții și îngerii de-a stânga, iar dedesubt întreaga adunare a credincioșilor Lui, dreptmăritori. Aceasta este Taina cea mare: Dumnezeu între oameni și Dumnezeu care S-a întrupat pentru dânșii. Aceasta este Împărăția ce va să fie și petrecerea vieții celei veșnice: Dumnezeu cu noi, văzut și împărtășit” (în lucrarea Despre Sfânta Liturghie).

În sens mistic, Proscomidiarul și Sfântul Disc înseamnă tronul Mântuitorului ca Împărat în mijlocul Bisericii Sale și Scaunul Său, la Judecata din urmă, zugrăvit la intrarea bisericilor noastre ortodoxe.

Sfântul Agneţ şi miridele aşezate astfel pe Sfântul Disc arată Biserica în integralitatea ei, atât cea luptătoare de pe pământ, cât şi cea biruitoare din cer

Ce este Sfântul Disc?

Sfântul Disc este un obiect liturgic care are forma unei farfurii plate, din metal argintat sau aurit, având, pentru susţinere, un picior scund. Pe sfântul disc se așează Sfântul Agneţ şi miridele. Ca şi celelalte obiecte de cult, Sfântul Disc este sfințit printr-o rugăciune din Molitfelnic înainte de a începe a fi utilizat pentru întâia oară.

Pe Sfântul Disc avem imaginea deplină a Bisericii din cer (biruitoare) şi de pe pământ (luptătoare). Sfâtul Disc la Proscomodie (prima parte a Sfintei Liturghii) simbolizează ieslea în care S-a născut Mântuitorul, iar la ieşirea cu Cinstitele Daruri, simbolizează locul pe care a fost aşezat Trupul Mântuitorului după pogorârea Lui de pe Crucea răstignirii. După unii tâlcuitori, discul simbolizează prin rotunjimea lui, bolta cerului purtând pe Hristos, Soarele nostru duhovnicesc.

Sfântul Disc este folosit la Sfânta Liturghie chiar din vremea apostolilor şi închipuie talgerul (vasul) pe care au fost aşezate bucatele pentru Cina cea de Taină (Marcu 14, 20). Acesta stă la proscomidiar ca şi Sfântul Potir. La ieşirea cu cinstitele Daruri din altar şi aducerea lor pe Sf. Masă, la Liturghie, Sfântul Disc este purtat de preot (cu tot conţinutul, adică miridele şi Sfântul Agneţ) şi adus pe Sfânta Masă. După sfinţirea Darurilor şi după împărtăşirea preotului (preotul se împărtăşeşte la fiecare Sfântă Liturghie), Sfântul Disc, împreună cu Sfântul Potir, sunt aduse la proscomidiar şi acolo rămân până la următoarea Sfântă Liturghie.

Ce este Sfânta Proscomidie?

Proscomidia este prima parte a Sfintei Liturghii. În Liturghier ea are forma și întinderea unei adevărate slujbe aparte, cu un titlu propriu, cu o formulă de binecuvântare la început și cu una de încheiere.

Proscomidia (gr. προσκομιδή, ἡ — proskomidi, i, de la προσκομίζειν — proskomizein = a aduce, a pune înainte, a oferi) este ritualul sau rânduiala introductivă a Sfintei și Dumnezeieștei Liturghii, care constă în pregătirea și binecuvântarea Cinstitelor Daruri, adică a materiei (pâinea și vinul) jertfei liturgice.

În mănăstiri, timpul săvârșirii Proscomidiei este între Utrenie și Liturghie, când se săvârșește și slujba Ceasurilor, dar în biserici, unde nu se face slujba Ceasurilor, Proscomidia se săvârșește în timpul Utreniei, la Proscomidiar, sau înainte de Utrenie.

Spre deosebire de celelalte părți ale Liturghiei, Proscomidia se săvârșește numai de preot (împreună cu diaconul, dacă există), fără participarea credincioșilor (a cântăreților) și fără ca aceștia să audă sau să vadă ceva din ea. Rânduiala tainică a Proscomidiei constă în sfinţirea Darurilor euharistice, Agnețul (agnos-miel) fiind tăiat din prescură, împreună cu miridele Născătoarei de Dumnezeu, ale celor nouă cete de sfinți și ale credicioșilor vii și morți. Ritualul Proscomidiei constă în pregătirea și binecuvântarea sau sfinţirea Darurilor de pâine și vin pentru Sfânta Jertfă. Ea întruchipează  Cina cea de Taină, repetându-se momentele morții și Învierii Domnului. Proscomidia asumă taina Crucii lui Hristos și introduce Biserica în starea de jertfă a Liturghiei cerești care se săvârșește veșnic pe altarul de iubire al Treimii.

Alte simboluri

Pâinea făcută din mulțimea boabelor de grâu și vinul din boabele de struguri simbolizează comunitatea spirituală care îi leagă între ei pe toți membrii Bisericii. Pâinea și vinul sunt deopotrivă daruri ale naturii, dar și roade ale ostenelii omenești, pentru a semnifica sfințirea firii în Hristos și umanizarea Lui prin har și prin rugăciune.

Biserica este Trupul lui Hristos, trupul tainic în care se unesc toți credincioșii și din care ei fac parte. Apa care se toarnă în vinul de jertfă, și care în mod natural este un element ce condiționează viața, îi simbolizează pe credincioșii laici, iar amestecul ei cu vinul înseamnă încorporarea la Hristos a tuturor credincioșilor, pentru că El S-a jertfit pentru toți oamenii. Darurile credincioșilor (pâinea și vinul) aduse de ei la altar, sunt expresia văzută a participării lor concrete la Sfânta Jertfă, care se aduce prin preot la Liturghie.

Pâinea folosită de Biserica Ortodoxă nu este azimă, ci pâine dospită (ἄρτος, ὁ — artos, o), deoarece cu astfel de pâine s-a săvârșit și Cina lui Hristos (care a avut loc în joia dinaintea Paștelui iudaic, când urma să se consume azimă, pentru care Paștele iudaic se mai numește și Sărbătoarea azimilor).

Pâinea dospită cu aluat simbolizează sufletul desăvârșit și întruparea desăvârșită a Domnului Iisus. Pâinea cu aluat amintește de aluatul nestricăciunii cu care Mântuitorul a asemănat Împărăția Cerurilor (Luca 13, 20-21) și care este Hristos Însuși. Pâinea folosită la Proscomidie se numește prescură. Din ea preotul scoate miridele, folosindu-se de obiectele de cult care stau la Proscomidiar: copia, buretele cu care se adună firimiturile prescurilor tăiate și care se pun pe Sfântul Disc; se ia apoi steluța (obiect ritual, simbolizând steaua de la Betleem, dar și pecetea mormântului izvorâtor de viață), numită și asterisc sau avezdă, se tămâiază cu tămâie din cădelniță și se așază pe Sfântul Disc, rostindu-se cuvintele: „Și venind steaua a stat deasupra unde era Pruncul”; preotul ia apoi acoperământul discului (pocrovăț) și acoperă Sfântul Disc, tămâindu-l, așa cum a făcut și cu Potirul, iar peste ele pune un acoperământ mai mare, numit Aer. Astfel așezate pe masa de la proscomidiar, cinstitele Daruri sunt din nou tămâiate, binecuvântate și slujba Proscomidiei se încheie cu rugăciunea: „Slavă, Ție, Hristoase, Dumnezeul nostru...”, rugăciune numită apolis sau otpust.

“Acoperirea Darurilor și rămânerea lor tainică la Proscomidiar până la Vohodul mare semnifică vremea necunoscută a vieții lui Iisus, petrecută de El la Nazaret și Capernaum, înainte de Botezul Său și de începerea lucrării Sale în lume” (comentează Sfinții Gherman și Nicolae Cabasila).

Fumul tămâiei (cădirea) de la sfârșitul Proscomidiei simbolizează aromatele cu care a fost îmbălsămat Trupul Domnului (cf. Sfântului Gherman), dar și darurile magilor la Naștere.

Mirida pentru Sfânta Fecioară (numită și Bogorodița, Bogorodicina sau Panaghia), așezată pe Sfântul Disc, închipuie pe Maica Domnului îndurerată, la picioarele Crucii Fiului său răstignit.

“Privind dublul simbolism al Proscomidiei (închipuind și Nașterea și Moartea lui Hristos), Proscomidiarul, locul săvârșirii slujbei, închipuiește și peștera, staulul sau ieslea în care S-a născut Iisus, dar și Golgota sau locul Răstignirii” (comentează Sfinții Gherman și Meletie Sirigul).

Articol de Livia Şandru

(Conform informaţiilor de pe site-ul doxologia.ro)