Repet această mărturie după zece ani. Sfânta mi-a cerut să mărturisesc de ziua hramului ei. Și atunci, și acum. Nu am avut și nu am nici cea mai mică îndoială.
14 octombrie 2009. De luni de zile citeam și reciteam, la căpătâiul surorii mele, acatistul Cuvioasei, reînnoind, cu fiecare rugăciune, promisiunea: ”La toți vom mărturisi minunile tale!”. Sfânta a vrut să îmi țin cuvântul chiar de ziua ei: numărul din octombrie al revistei la care lucram a ieșit de sub tipar pe data de 14. Și am putut mărturisi în paginile ei.
14 octombrie 2009
”Din punctul de vedere al relației cu Divinitatea sunt de o banalitate desăvârșită (mărturiseam la acea dată). Ca mulți alți creștini, cred, mă rog pentru ai mei, mai întâi, apoi și pentru mine. Dar nu am făcut cărări mergând la biserică și nici nu țin posturile. Îmi place să cred că am făcut mai mult bine decât rău pe lumea asta, dar numai bunul Dumnezeu știe dacă nu mă flatez singură.
Deci, dacă mi s-ar fi spus că eu și ai mei vom trăi o minune dumnezeiască, probabil aș fi zâmbit ușor în sinea mea: eu? Și, mă rog, de ce?!”.
Medicii: ”5% șanse să supraviețuiască!”
Cu cinci luni în urmă, sora mea suferise un accident casnic stupid. Cu urmări extrem de grave. Nimeni nu credea, la spital, că va supraviețui. ”5% șanse. După părerea mea azi, mâine cel târziu...” – a fost verdictul de o franchețe șocantă al unuia dintre medicii de gardă de la terapie intensivă.
În astfel de momente ne agățăm, în mod reflex, de credință. Nu a fost zi de la Dumnezeu în care să nu mă rog fierbinte în biserica de lângă spital și în micuța capelă din incinta lui. Nu primeam nici un răspuns: sora mea zăbovea la granița dintre viață și moarte...
”Nu suntem Dumnezeu”
”Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât înțelegem mai mult că nu depinde de noi pe cine salvăm și pe cine nu. Nu suntem Dumnezeu. Și El hotărăște!” – mi s-a confesat, într-o noapte de veghe, un medic încărunțit la terapie intensivă. Mă întâmpinase – pentru a câta oară? – cu prognosticul sumbru: ”De data asta chiar e gata!”. Și încerca să îmi panseze sufletul. Aceeași credință fermă am întâlnit-o și la medici tineri: ”Ce mai pot face pentru Viorica?” – îi întrebam. ”Să vă rugați!”.
”Cuvioasa o protejează!”
În ultimele momente de luciditate, Viorica încerca să îmi spună ceva. Mișca buzele, dar vocea nu răzbătea dincolo de pragul lor. Privind fix spre fereastra salonului, a dat să își facă semnul crucii. L-a lăsat neterminat de la umărul drept spre stângul. I-am dat la repezeală un carnețel și un pix. A scris chinuit: ”Sfânta Parascheva”. ”Ai văzut-o pe Sfânta Parascheva?!” – am întrebat-o. ”Nu știu” – mi-a răspuns cu nedumerire în priviri...
Din ziua următoare nu a mai putut nici să scrie. Săptămâni la rând, între ea și noi s-a așternut tăcerea.
I-am povestit întâmplarea preotului care slujește în capela spitalului. Bunul părinte s-a luminat la față: ”Sfânta o protejează! Citiți-i acatistul Cuvioasei!”. Am făcut rost de acatist... de pe internet și așa am aflat cine este Sfânta pe care o prăznuim astăzi, 14 octombrie. Așa am știut și ce i-a spus surorii mele.
„Mărire a aflat și darul de minuni, cu porunca lui Dumnezeu”
„Mult milostiva Parascheva, pentru buna cucernicie, mărire a aflat și darul de minuni, cu porunca lui Dumnezeu”. ”Leacul durerii”, ”mâna vindecării”, ”vindecătoarea de răni a trupurilor”, ”mântuirea de boli”, ”alinarea de suferință” – așa ne închinăm, citindu-i acatistul, Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. Orașul în care – Doamne, câte ”coincidențe”! – s-a născut sora mea. La fel ca mama noastră și ca tot neamul nostru dinspre mamă.
M-am rugat Cuvioasei la patul surorii mele. La ușa salonului și la ușa secției de terapie intensivă, când nu mi se permitea să trec dincolo de prag. Am citit acatistul în drum spre spital și pe drum de la spital, în metrou, pe stradă, spre serviciu. Nu îmi găseam liniștea, așa firavă cum era, dacă nu stăteam de vorbă cu sfânta de mai multe ore pe zi. M-am rugat la racla care adăpostește un veșmânt al Cuvioasei în biserica Sfânta Vineri din Drumul Taberei. Am așezat în salonul de spital, la geam, lângă icoana Maicii Domnului, iconița Sfintei Parascheva. Am crezut fără smintire că ea o protejează pe sora mea. Unul din medicii de gardă mi-a mărturisit că a alergat în repetate rânduri, noaptea, prin tot spitalul, să caute un aparat esențial pentru a o ține în viață, și nu l-a găsit, și s-a întors la patul ei convins că o găsește moartă. Dar Viorica își revenise ca prin minune. El nu știa ce să creadă, iar eu am înțeles mai târziu. Viorica nu avea cum să plece: Sfânta o ținea de mână.
Dumnezeu lucrează prin oameni
După două luni și jumătate de verdicte sumbre, echipa de la terapie intensivă a învins. Am văzut, 75 de zile și de nopți, cu câtă încrâncenare s-au agățat medici, asitente, infirmiere de viața surorii mele. Depun și pentru ei mărturie: în spațiul aseptic și aparent glacial al spitalului, Dumnezeu lucrează prin acești oameni.
Depun mărturie că există îngeri medici: unul dintre ei face ascultare în trupul firav al medicului care a pus pariu cu moartea că nu i-o cedează pe roaba Domnului, Viorica – ”Vio”, cum o alinta ea, doamna doctor Camelia Roiu. Și nu s-a lăsat. Și a câștiga pariul.
Simple coincidențe sau mesaje divine?
Eu, una, am avut răspunsul chiar de atunci, când încă nu țineam posturile și nu ”făceam cărări mergând la biserică”: prea multe ”coincidențe” au însoțit revernirea la viață a surorii mele, ca să mai am îndoieli. Îmi promisesem ca, după ce (și dacă) Viorica se întoarce acasă, să revin cu flori, multe flori și cu lumânări la biserica de lângă spital și la capela spitalului. Să mulțumesc și în acest fel umil pentru viața surorii mele. În ziua în care programasem acest drum, pur și simplu nu am avut pornire. Am lăsat pentru a doua zi. Când, uitându-mă în calendar, am văzut data: 8 septembrie. Nașterea Fecioarei Maria! La icoana Ei plânsesem, în ziua când medicii îmi spuseseră ultimativ: ”Nu mai e nici o speranță. Pregătiți-o pe mama!”.
14 octombrie 2019
”La toți vom spune minunile tale”. De câte ori am citit această promisiune în acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, am promis că așa voi face. Iar Sfânta a vrut să îmi țin promisiunea chiar de ziua hramului ei. Acum zece ani și acum.
Articol de Gabriela Boceanu
